Psihoterapia psihanalitica
“Prima forma de psihoterapie moderna”
si temelia celor mai multe terapii derivate din ea, psihanaliza creata de Sigmund
Freud a suferit, de-a lungul timpului, evolutii care au cautat
sa o apropie de nevoile si de ritmul continuu de dezvoltare specifice societatii
moderne, fara a renunta la principiile ei esentiale, toate acestea contribuind
la supravietuirea sa mai bine de un secol.
O abordare esentiala în acest tip de terapie psihologica ofera persoanei
asistenta sau ghidare în dorinta de schimbare pe care vrea sa o întreprinda,
fie în modul sau propriu de a fi împreuna cu ea însasi si
cu ceilalti, de a iubi, de a reusi, fie în modul de a suporta esecul,
de a depasi anumite obstacole, de a-si asuma anumite neplaceri.
Psihoterapia psihanalitica ofera sansa si metoda prin care putem întelege
mai bine cum functionam cu emotiile si alegerile noastre, cum ne bucuram si
cum suferim repetând aceeasi greseala; putem reînvia amintiri uitate
despre evenimente sau relatii cu alti oameni, carora le percepem azi o alta
semnificatie, prin intermediul relatiei noi pe care o stabilim cu psihoterapeutul.
Toate acestea se pot petrece într-o succesiune de sedinte cu o frecventa
de 1-3/saptamâna, fiecare sedinta durând 45’, într-o
modalitate si o durata convenite de comun acord cu terapeutul.
Avem astfel posibilitatea ca, treptat, sa ne recapatam libertatea interioara
a rusinii, vinei sau angoasei, libertate în absenta careia am devenit
proprii nostri prizonieri, un timp atât de îndelungat.
A intra într-o psihoterapie psihanalitica nu presupune a fi “bolnav
psihic”; vindecarea sau schimbarea sunt asteptate si de oamenii
“normali”, atunci când se simt prinsi într-un
cerc fara iesire sau parcurg o criza existentiala dureroasa si doresc sincer
sa afle despre ei însisi lucruri noi, uneori neasteptate. Psihoterapeutul
va ajuta la luarea unei noi decizii de viata, de asta data în deplina
cunostinta de cauza si într-un mod responsabil, matur.
Din indicatiile “clasice” ale acestei psihoterapii
fac parte probleme maritale, profesionale, ale exercitarii rolului de parinte,
dificultati sexuale, de afirmare si impunere, de timiditate, probleme legate
de divort, doliu, singuratate etc.
Alteori, depasind aceste recomandari traditionale ale psihanalizei clasice,
psihoterapia psihanalitica reprezinta un instrument complementar în abordarea
tulburarilor psihice care necesita administrarea continua a unei terapii biochimice
(medicatie psihotropa), contribuind la consolidarea mai rapida si pe temen lung
a persoanei.
Psihoterapia psihanalitica este practicata de psihoterapeuti profesionisti,
certificati în urma unui proces laborios de selectie, formare si validare.
© Federatia Romana de Psihoterapie 2002-2006. Toate drepturile rezervate